„Am dat totul cu Franța, dar n-am avut noroc”** Cum au gândit antrenorii meciul

  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul cu Austria e aproape. Răzvan Lucescu vrea victoria pentru
a mai opri din valul de critici, dar egalul cu Franța continuă să
îi preocupe pe antrenorii naționalei. Bogdan Stelea spune că
România a dat tot ce a avut mai bun la Paris. Stelea a dezvăluit și
cum a gândit Lucescu meciul!

România a fost vulnerabilă pe flancuri.

„Știam că ei sunt foarte buni de la mijloc în sus, dar știam și că
francezii au anumite carențe în defensivă. Știam că au aceste
carențe și cel mai mult ne-am dorit să încercăm să ne apărăm cât
mai sus. Dar nu am făcut-o în special pentru meciul cu Franța, ci
încercăm să jucăm așa cu toate echipele. În primele minute,
francezii au creat o presiune destul de mare, mai ales pe partea
lui Evra. În anumite momente am fost nevoiți să ne apărăm în zona
de 18 metri și eu spun că am făcut-o foarte bine”
, a
declarat Bogdan Stelea la gsptv.

Stelea spune că România a dat totul, dar nu a avut
noroc.


„Am avut o atitudine foarte bună, ne-am gândit tot timpul că putem
câștiga, dar a trebuit să ne adaptăm la meci. În fața Franței am
dat tot ce am avut mai bun, dar nu am avut norocul să
câștigăm
„, a mai spus Stelea.

Cum au gândit antrenorii tactica la pauză?

„Am avut o mare problemă la dublajul pe zonele laterale și
ăsta a fost primul lucru pe care am încercat să îl corectăm la
pauză. Apoi, era greu să ținem mingea și trebuia să ținem mai mult
mingea pe Marica și Surdu. În repriza a doua, contrar așteptărilor,
mijlocașii noștrii au jucat foarte bine. Cei cu mai puțină
experiență au fost tematori la început. Probabil că unii au avut o
problemă cu încrederea. Surdu a alergat până când a facut
crampe”
, a mai spus Stelea.

De ce s-au bucurat la sfârșitul meciului?

„Indiferent cât de mult îți dorești, și mă refer la un alt
meci cu Franța, când am pierdut cu 3-1 în România, am vrut enorm de
mult să câștigăm , dar efectiv nu am putut. Asta a fost să fie! Și
la acel 0-0, a fost ziua în care mai mult nu puteam să facem. Ne-am
bucurat la sfârșitul meciului pentru că muncisem enorm și pentru că
era un rezultat bun. Echipa asta, pe care vrem să o reconstruim,
trebuie să se bucure pentru orice rezultat bun. Nu ne-am gândit la
ce o să se întâmple în țară. Nu ne mulțumim cu ce am obținut, dar
vrem să ajungem să jucăm mai bine decât atât. Să nu creadă cineva
că o sa ne mulțumim cu doar atât. Dar suntem la început de
drum
„, a mai spus Stelea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Putin a semnat ordinul. Decizia va rămâne în ISTORIE. S-a terminat
Putin a semnat ordinul. Decizia va rămâne în ISTORIE. S-a terminat
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×